Iubitorii de comedie vor fi încântați să afle că din 03 februarie 2023, pe marile ecrane din toată țara va rula cea mai nouă producție cinematografică semnată de Pavel Bartoș, comedia romantică „Ramon”.
Filmul este regizat de Jesus del Cerro, cunoscut pentru „Miami Bici”, „Hawaii” sau „S-a furat mireasa” și este scris de Anghel Damian. Din distribuţie fac parte actori și vedete cunoscute precum Elvira Deatcu, Andreea Esca, Smiley, Bogdan Farcaş, Iulian Postelnicu sau Andreea Vasile.
„Este vorba despre un om bun, foarte bun, pus în diverse situaţii. E luat prin surprindere pentru că nu ştie cum să reacţioneze şi atunci situaţiile sunt haioase, pot fi dramatice, dar oricum râzi cu lacrimi. Nu e uşor să faci un film, dar e plăcut când rezultatul e pe măsură.” a declarat Pavel Bartoș.
Acesta a mai precizat faptul că s-a gândit la acest film încă de acum 5 ani și că filmările au durat 21 de zile.
Moinesteanul.ro