Absolvenții promoției 2025 și tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă au șansa de a interacționa direct cu angajatorii locali și regionali în cadrul Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenți și Tineri, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău.

Manifestarea va avea loc vineri, 10 octombrie 2025, între orele 9:00 – 12:00, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, corpul B, situat pe strada Mărășești, nr. 157.

Scopul principal al bursei este creșterea gradului de ocupare în rândul absolvenților și al altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Evenimentul facilitează întâlnirea directă între tineri și reprezentanții firmelor interesate de recrutarea și selecția de personal, oferind șansa unui dialog real și a unei prime experiențe în procesul de angajare.

Reprezentanții AJOFM Bacău subliniază că bursa se adresează cu precădere tinerilor care și-au încheiat studiile în acest an, dar este deschisă și altor persoane care își caută un loc de muncă.

Companiile care doresc să recruteze în cadrul evenimentului sau să transmită posturile disponibile sunt invitate să contacteze AJOFM Bacău până la 7 octombrie 2025.

Date de contact:

  • Adresă: Str. I.S. Sturza, nr. 63, etaj 2, Bacău
  • Telefon: 0234.576.736, int. 213
  • E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți, ne găsești și pe:

  

Formular pentru angajatori
 
 
Back to Top