Jandarmii băcăuani au depistat, recent, mai multe produse contrafăcute oferite spre vânzare în târgurile săptămânale din localitățile Dofteana și Comănești.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, în timpul acțiunilor de control desfășurate în piețele locale, au fost identificate două persoane care comercializau articole vestimentare și parfumuri ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, însă fără documente care să ateste proveniența legală a acestora.

În Târgul Săptămânal din Comănești, jandarmii au descoperit peste 20 de articole vestimentare contrafăcute, iar în târgul din Dofteana, o altă persoană avea spre vânzare peste 35 de articole vestimentare și 20 de parfumuri false. În total, au fost confiscate mai mult de 75 de produse care imitau mărci renumite, atât prin siglă, cât și prin culorile și designul folosit.

În urma verificărilor, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de punere în circulație a unui produs ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Dosarele au fost înaintate organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău atrag atenția cetățenilor să evite cumpărăturile din surse neautorizate și să sesizeze autoritățile atunci când observă produse suspecte.

(foto: Facebook Inspectoratul de Jandarmi Județean ''Ștefan cel Mare" Bacău)

Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți, ne găsești și pe:

  

Formular pentru angajatori
 
 
Back to Top