Un bărbat în vârstă de 37 de ani din municipiul Onești a fost reținut de polițiști după ce a încălcat prevederile unui ordin de protecție provizoriu, fiind surprins în apropierea locuinței părinților săi – zonă în care avea interdicție de acces.

Incidentul a avut loc în data de 7 aprilie a.c., când la dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost emisă o alertă. Conform semnalului transmis de brățara electronică pe care bărbatul o purta, acesta a pătruns într-o zonă restricționată prin ordinul emis anterior de către polițiști.

La scurt timp după declanșarea alertei, un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică Onești s-a deplasat la fața locului și l-a depistat pe bărbat în flagrant delict. Acesta se afla în imediata apropiere a locuinței părinților săi, deși măsura legală instituită îi interzicea prezența în zonă.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul era deja monitorizat cu ajutorul unei brățări electronice, în urma unui episod de agresiune asupra propriei familii. În urma administrării probatoriului, el a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, fiind vizate infracțiunile de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu și violență în familie.

(foto: imagine ilustrativă)

Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți, ne găsești și pe:

  

Formular pentru angajatori
 
 
Back to Top