Conform unui comunicat al unității medicale Buhușene, Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din localitate anunță intenția de a angaja cu respectarea legislației în vigoare, 5 medici specialiști.

Pe listă se află următoarele specialități medicale:

  • un post cu normă întreagă de medic specialitatea diabet și boli de nutriție;
  • un post cu normă întreagă de medic specialitatea oftalmologie;
  • un post cu normă întreagă de medic specialitatea radiologie și imagistică medicală;
  • un post cu normă întreagă de medic specialitatea medicină de urgență (eventual medic de familie cu atestat);
  • un post cu normă intreagă de medic specialitatea neurologie.

Cu o capacitate impresionantă de 173 de paturi pentru internări continue și 20 de paturi pentru internări de zi, acest spital oferă o gamă variată de specialități medicale și servicii pentru pacienți de toate vârstele și necesitățile.

Din comunicatul oficial emis de spital, reiese că instituția dispune de 16 secții și compartimente cu paturi specializate, precum Pediatrie, Cardiologie, Gastroenterologie, Reumatologie, Neurologie, Chirurgie Generală, Urologie, și multe altele.

De asemenea, Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși dispune de facilități moderne și echipamente medicale de ultimă generație, cum ar fi Ambulatoriul Integrat, Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, Laboratorul de Analize Medicale, C.P.U. și Laboratorul de Anatomie Patologică.

Pentru informații suplimentare, conducerea spitalului a pus la dispoziția celor interesați mai multe numere de telefon:

  • 0746356776 – Cerasela Glodean, șef birou RUNOS;
  • 0745258423 – Dr. Onofrei Irina, director medical;
  • 0722927235 – Constantin Poiană, manager

(foto: imagine ilustrativă)

Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți, ne găsești și pe:

  

Formular pentru angajatori
 
 
Back to Top