Începând din 7 martie, județul Bacău beneficiază de implementarea sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier, E-sigur. Acest sistem modern este menit să sporească siguranța pe drumurile publice și contribuie la reducerea vitezei în trafic și a numărului de accidente rutiere.

Noile dispozitive radar de tip TruCam II, montate pe trepied, vor fi amplasate în locuri vizibile pe drumurile naționale din județul Bacău, în special în zonele cu risc rutier ridicat. Traficul va fi monitorizat automat, iar datele înregistrate vor fi analizate de polițiștii rutieri. În cazul în care se constată abateri de la legislația rutieră, proprietarii autovehiculelor vor fi notificați și li se va solicita informații de identificare pentru aplicarea măsurilor legale.

Autoritățile subliniază că acest demers are ca principal obiectiv prevenirea accidentelor și impunerea respectării regulilor de circulație. Implementarea sistemului E-sigur în județul Bacău marchează încă un pas în modernizarea monitorizării șoselelor și în asigurarea unui mediu rutier mai sigur pentru toți participanții la trafic.

(foto: IPJ Bacău)

 

Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți, ne găsești și pe:

  și  Moinesteanul.ro pe Google News

 

Formular pentru angajatori
 
Back to Top