Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Bacău, în colaborare cu cei din cadrul Poliției Orașului Comănești și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au reținut un bărbat de 36 de ani, din Comănești, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni grave.

Potrivit autorităților, acesta este acuzat de tăinuire, furt în scop de folosință, înșelăciune, fals în înscrisuri private și abuz de încredere. În urma investigațiilor, s-a stabilit că bărbatul ar fi întocmit în fals un document translativ de proprietate pentru un autoturism, pe care ulterior l-a înstrăinat ilegal unui bărbat de 30 de ani.

Autoturismul în cauză figura în baza de date a autorităților internaționale ca fiind urmărit de către poliția germană. După ce a fost indisponibilizat de polițiști, vehiculul a fost restituit proprietarului său din Germania.

În urma administrării probelor, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Bacău. Cercetările continuă pentru clarificarea completă a circumstanțelor și pentru tragerea la răspundere penală a celor implicați.

Dosarul penal rămâne în lucru, urmând ca autoritățile să stabilească toate detaliile privind activitatea infracțională a bărbatului.

(foto: imagine ilustrativă)

Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți, ne găsești și pe:

  și  Moinesteanul.ro pe Google News

 

Formular pentru angajatori
 
Back to Top

Folosim cookie-urile pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe acest site. Folosiți butonul pentru a vă exprima acordul privind folosirea acestora.