În contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de gripă și depășirea mediei în comparație cu sezoanele anterioare, Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși a luat decizii ferme pentru a asigura un climat de siguranță și protecție atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

Instrucțiunile Ministerului Sănătății, cu numărul 1861/2024, privind instituirea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, au fost implementate începând cu data de 8 februarie 2024, acestea vizând limitarea programului de vizită, folosirea echipamentelor de protecție și impunerea unor restricții stricte pentru prevenirea răspândirii bolii.

Conform comunicatului emis de conducerea spitalului, programul de vizită pentru pacienții internați în secțiile și compartimentele cu paturi este restricționat la anumite intervale orare. Astfel, în timpul săptămânii, vizitele sunt permise în intervalul 15:30 - 18:00, iar în weekend și în zilele de sărbători legale în intervalul 09:00 - 10:00, respectiv 14:00 - 17:00. Pentru pacienții aflați în secția de Terapie Intensivă, programul de vizită este între orele 12:00 și 13:00 sau între 15:30 și 16:30, în fiecare zi a săptămânii.

Totodată, accesul vizitatorilor sau aparținătorilor la pacienții internați în Secția de Boli Infecțioase este strict interzis, având în vedere riscul crescut de contaminare.

Durata vizitei este limitată la maxim 15 minute pentru pacienții internați în secție și la maxim 10 minute pentru cei aflați în ATI, iar este permis accesul unui singur vizitator pe pacient în fiecare interval orar stabilit.

Pentru a asigura un mediu cât mai sigur, vizitatorii și aparținătorii vor primi echipamente de protecție, incluzând mască, halat și botoși, și vor efectua obligatoriu dezinfecția mâinilor cu soluție hidroalcoolică la intrarea în spital.

De asemenea, persoanelor care prezintă simptome respiratorii le va fi limitat accesul în unitate, în conformitate cu măsurile preventive impuse.

Aceste măsuri restrictive vin ca răspuns la necesitatea protejării comunității împotriva răspândirii gripei, iar respectarea lor este esențială pentru reducerea riscului de infectare și pentru menținerea sănătății publice.

(foto: imagine ilustrativă)

Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți, ne găsești și pe:

  și  Moinesteanul.ro pe Google News

 

Formular pentru angajatori
 
Back to Top