La data de 07 februarie, din pădurea proprietatea UAT Scorţeni au fost sustrași patru arbori esenţă foioase, cu diametrele la cioată cuprinse între 25 cm şi 50 cm. În urma cercetărilor, polițiștii din comuna Scorţeni au depistat doi localnici de 22 și 32 de ani, care au fost identificați ca fiind autorii furtului.

Materialul lemnos rezultat, cu un volum de 3,80 mc şi o valoare de 590 lei, a fost confiscat şi predat în custodie reprezentanţilor UAT Scorţeni. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

Și la data de 06 februarie a fost înregistrată o situație similara în comuna Asău unde polițiștii au depistat un localnic de 25 de ani, care tăiase 5 arbori esenţă fag cu diametre la cioată cuprinse între 25 cm şi 40 cm, de pe proprietatea unui bărbat din Comănești. Materialul lemnos rezultat, cu volumul de 3,71 mc şi valoare de 565 lei, a fost predat părţii vătămate. Și de această dată a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de arbori.

Moinesteanul.ro

 

TPL_BACKTOTOP

Folosim cookie-urile pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe acest site. Folosiți butonul pentru a vă exprima acordul privind folosirea acestora.