Comănești dă startul sărbătorilor de iarnă cu un calendar bogat de evenimente culturale și tradiționale
Primăria și Consiliul Local al orașului Comănești anunță un program amplu de activități dedicate sezonului sărbătorilor de iarnă, desfășurate între 4 decembrie 2025 și 6 ianuarie 2026. Manifestările includ spectacole de colinde, festivaluri de tradiții, competiții sportive, momente artistice și mult-așteptatul Festival de Datini și Obiceiuri Strămoșești.
Incepand din 11 decembrie 2011, SNTFC "CFR Calatori" SA va introduce in circulatie doua trenuri de tip InterRegio (IR) pe ruta Comanesti – Saline – Onesti – Bucuresti Nord si retur.
Incepand de ieri seara, la Bacau s-a dat startul sezonului de sarbatori, prilej cu care au fost aprinse luminile ornamentelor stradale montate de administratia locala pentru a marca evenimentul.
Soferul unui TIR apartinand companiei Arabesque a produs in jurul orei 12:00 un accident pe Calea Republicii, la iesirea din Bacau, in apropiere de sensul giratoriu din zona magazinului Real.
Conform Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau, locomotiva unui tren personal care facea legatura intre Onesti si Comanesti a deraiat cu rotile din fata din cauza unei defectiuni la sina de cale ferata.
Unui enorias in virsta de 58 ani i s-a facut rau si a murit astazi la Biserica “Invierea Domnului” din municipiul Bacau, chiar in timp ce asista la Sfanta Liturghie din cadrul obisnuitei slujbe de Duminica.
La inceputul acestei luni, Politia Municipiului Moinesti a primit mai multe sesizari de la locuitori ai comunei Asau care au cerut ajutor pentru ca au fost victime ale unor agresiuni.
Incepand de la 1 decembrie, locuitorii din Comanesti si zonele invecinate isi pot face cumparaturile intr-un supermarket Kaufland amplasat chiar la intrarea in oras, dinspre Targu Ocna si Moinesti.
Asa cum se obisnuieste inca din 1992 cand a fost inaugurata, in luna decembrie are loc la biserica "Sfanta Varvara" din interiorul Salinei Targu Ocna, sarbatoarea hramului bisericii.
Eugen Antica, edilul comunei Prajesti, a hotarat ca mai multe ulite din localitate sa poarte numele unor rude directe, fara sa tina cont ca exista o echipa de specialisti in istorie, geografie, etnologie si lingvistica care trebuie sa-si dea girul pentru asa ceva.
Desi inca nu reuseste sa aiba o echipa in Liga I de fotbal, Bacaul ar putea beneficia de un stadion la standarde internationale similar cu cele construite la Cluj si Bucuresti.
Federatia Romana de Sah in parteneriat cu Primaria Bacau a organizat sambata 26 noiembrie, prima editie a campionatului judetean de sah 'Elisabeta Polihroniade' la care au participat 541 de elevi (340 de baieti si 201 fete), din clasele I-XII.
Sambata 26 noiembrie, la Bacau s-a deschis paninoarul Gepex, un loc unde va puteti distra cu prietenii si unde veti savura din plin placerea oferita de o plimbare pe patine.
Avand o valoare ce depaseste 350.000 de euro, noul tomograf de la spitalul Judetean Bacau reprezinta primul pas important pentru modernizarea spitalului, peste o luna urmand sa fie date in folosinta si noile sectii de Terapie Intensiva si Chirurgie Pediatrica.