Luni 11 iunie incepand cu ora 12:00, 200.000 de candidati vor intra in ordinea afisata in salile de examinare, unde vor sustine proba orala de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare in limba romana.
Fata de anul trecut cand proba orala de limba romana a inceput la ora noua, in acest an s-a decis decalarea programului cu trei ore pentru ca salile de clasa sa poata fi pregatite dupa scrutinul electoral de duminica.
Membrii comisiilor vor trebui sa fie prezenti in centrele de examen incepand cu ora 10:00, ei urmand sa primeasca subiectele in format electronic.
Conform secretarului de stat in Ministerul Educatiei Stelian Fedorca, dupa ora 10:00, nicio persoana straina nu va mai putea intra in centrele de examen.
Subiectele la proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba si literatura romana vor avea un grad de complexitate care sa permita tratarea lor integrala in maximum 10-15 minute. Conform Ministerului Educatiei citat de Mediafax, acestea vor cuprinde texte literare si nonliterare, functionale si nonfunctionale, precum si itemi corespunzatori descriptorilor de competente din programele pentru bacalaureat.
Dupa ce primesc acces in sala de examen, candidatii vor extrage un bilet si vor primi hartia stampilata pentru ciorna. Fiecare dintre ei va avea la dispozitie 15 minute pentru pregatirea raspunsurilor, iar pentru sustinerea acestora in fata comisiei, alte 10-15 minute.
In timpul examenului candidatii nu pot inta in salile de examinare cu manuale, dictionare, notite, insemnari si alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum si cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de comunicare. Candidatii depistati cu astfel de materiale vor fi eliminati din examen de catre presedintele comisiei, indiferent daca acestea au fost sau nu folosite.
Anca Rafiroiu, presedinte al Comisiie Judetene de Bacalaureat din Bacau, a precizat ca din acest an vor exista camere de supraveghere si in centrele de evaluare.
Rezultatul obtinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana nu va fi exprimat prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenta, respectiv mediu, avansat si experimentat. Nivelul de competenta lingvistica de comunicare orala in limba romana va fi stabilit de comun acord de catre cei doi profesori examinatori.
Candidatii care au participat si au fost respinsi la sesiunile de bacalaureat organizate in anii 2010 si 2011 pot solicita recunoasterea probelor de evaluare a competentelor lingvistice si digitale si a probelor scrise sustinute in aceste sesiuni.
Proba orala la limba romana de la prima sesiune a examenului de bacalaureat 2012 va avea loc luni, marti si miercuri. In perioada 13-15 iunie va avea loc evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna, candidatii urmand sa sustina ulterior proba la limbile croata, maghiara, germana, sarba, slovaca, turca si ucraineana.
Candidatii care nu se prezinta la testele orale pot participa la probele scrise, insa nu pot promova examenul de bacalaureat.
Moinesteanul.ro