Unul dintre momentele cele mai îndrăgite a fost cel susținut de doamna Mihaela Rău, care a intrat cu talent în rolul de povestitor. Interpretarea personajelor din îndrăgita carte „Petunia”, scrisă de Roger Duvoisin, i-a captivat pe cei mici, stârnindu-le curiozitatea și zâmbetele. Atmosfera caldă a continuat prin lecturarea cu voce tare a unor fragmente din „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, de această dată de către părinți și bunici. Vocea lor, încărcată de emoție și afecțiune, a transformat lectura într-un moment de conexiune autentică între generații.
Întâlnirea a fost, în esență, o celebrare a cititului împreună – o sărbătoare a cunoașterii, a cuvintelor și a legăturilor umane. Copiii au plecat acasă cu bucuria poveștilor descoperite și cu convingerea că „Nu există prieten mai loial decât cărțile”, după cum spunea Ernest Hemingway.
(foto: Facebook Biblioteca Municipiului Moinești)

