În urma verificărilor efectuate la fața locului, compania OMV Petrom a transmis o poziție oficială, precizând că nu a fost vorba despre o scurgere de țiței, ci despre o cantitate redusă de apă de zăcământ provenind de la un rezervor și care conținea niveluri scăzute de hidrocarburi.

Au fost luate imediat măsuri de răspuns pentru a limita și reduce impactul asupra mediului. Au fost instalate baraje de retenție și materiale absorbante, iar zona afectată a fost curățată. Calitatea apei a revenit între timp la parametri normali. A fost un incident izolat. Angajamentul nostru ferm este să desfășurăm operațiuni în mod responsabil, să protejăm oamenii și mediul înconjurător respectând toate reglementările în vigoare”, a transmis compania.

La fața locului au fost surprinși muncitori ai companiei OMV Petrom încercând să colecteze manual țițeiul cu găleți, semn că intervenția a fost inițial improvizată și departe de a fi una eficientă sau profesionistă, într-o situație ce poate avea urmări serioase pentru mediul înconjurător și ecosistemul râului Tazlău.

Video:

Conform ISU Bacău, un echipaj al Detașamentului de Pompieri Moinești s-a deplasat la locul incidentului pentru a evalua situația și a preveni transformarea acesteia într-un eveniment cu potențial de urgență. Intervenția s-a concentrat pe supravegherea zonei afectate, în vederea identificării posibilelor riscuri care ar putea genera o situație gravă, precum incendii, explozii sau o contaminare extinsă.

Între timp, localnicii își exprimă online îngrijorarea față de impactul pe termen lung al poluării, mai ales în contextul în care râul reprezintă o sursă de apă pentru agricultură și gospodării.

(foto: Facebook Cătălin Macsim)