Tinerii artiști se pot înscrie până pe 30 mai 2025 în una dintre cele trei secțiuni ale competiției: Debut, Soliști sau Grupuri vocale. Festivalul este structurat pe categorii de vârstă, de la 4 ani și până la 18+ ani, iar repertoriul interpretat va include piese din muzica românească și internațională, potrivite vârstei și nivelului concurenților.
Festivalul „Vis de Stea” nu înseamnă doar o rampă de lansare pentru tinerii artiști, ci și recunoaștere reală a valorii prin premii consistente:
- TROFEUL FESTIVALULUI – 3.000 RON, cupă și diplomă - acordat celui mai valoros concurent din toate categoriile
- TROFEU PE CATEGORIE DE VÂRSTĂ – 200 RON, cupă și diplomă – acordat celor mai buni interpreți din fiecare grupă de vârstă
În caz de egalitate de punctaj, se vor oferi două trofee pentru aceeași categorie, iar premiul în bani va fi împărțit în mod egal între câștigători.
- PREMIUL I – Cupă și diplomă
- PREMIUL II – Cupă și diplomă
- PREMIUL III – Cupă și diplomă
- MENȚIUNI, PREMII SPECIALE și DIPLOME DE EXCELENȚĂ – Acordate pentru interpretare, expresivitate scenică și profesorilor îndrumători.
Pentru a participa, concurenții trebuie să achite o donație de 350 lei până la 10 iunie 2025, în contul ASOCIAȚIA CULTURALĂ M.Y.MUSIC ART MOINEȘTI (RO31BTRLRONCRT06486853301), cu specificarea numelui concurentului.
Organizatorii pun accent pe respectarea regulamentului și a normelor de siguranță, iar participarea la gala festivă este obligatorie pentru toți finaliștii.
Contact și înscrieri:
- E-mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. - Facebook: Festivalul Internațional Vis de Stea
Juriul festivalului din acest an este alcătuit din profesioniști încontestabili precum Mihai Alexandru, Crina Mardare, Bogdan Dragomir, Claudiu Bulete, Doru Todoruț, Viorel Gavrilă și George Vanvu. Secțiunea Debut va fi jurizată de doi profesori de canto: Oana Tabultoc (Botoșani), Alexandra Pashalov (Moinești) și compozitorul Claudiu Bulete (Vaslui) care va fi și președintele juriului special.
Fă-ți curaj, urcă pe scenă și lasă-ți steaua să strălucească!
(foto: afiș eveniment)