Garda de Mediu - Comisariatul Județean Bacău a intervenit prompt, pe data de 9 septembrie 2024, în cazul unei scurgeri de țiței de pe o conductă de pompare a OMV Petrom din zona Moinești. Echipa de comisari a fost prezentă la fața locului imediat după producerea incidentului pentru a evalua situația și a dispune măsurile necesare.

Pomparea a fost oprită și, în coordonare cu echipele de intervenție ale OMV Petrom, s-au montat baraje absorbante pentru a limita răspândirea țițeiului. Astfel, a început imediat curățarea zonei afectate, iar impactul asupra mediului a fost minimizat.

Incidentul a fost gestionat cu succes, echipa de la OMV Petrom reușind să prevină extinderea scurgerii. Deși autoritățile au reușit să țină situația sub control, incidentul nu a rămas fără consecințe, OMV Petrom primind o amendă contravențională de 50.000 de lei pentru poluarea produsă. 

Garda de Mediu monitorizează permanent astfel de riscuri și rămâne ferm angajată în protejarea mediului și în prevenirea repetării unor astfel de incidente. 

(foto: Facebook Garda de Mediu Bacău)

Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți, ne găsești și pe:

  și  Moinesteanul.ro pe Google News

 

Formular pentru angajatori
 
Back to Top

Folosim cookie-urile pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe acest site. Folosiți butonul pentru a vă exprima acordul privind folosirea acestora.