În perioada 06 - 08 septembrie 2019, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Moinești va organiza împreună cu Asociația pentru Dezvoltarea Turismului - Montpesa „Zilele Municipiului Moinești”, un eveniment anual ce presupune manifestări culturale, spectacole în aer liber, vernisaje expoziționale, concursuri și competiții sportive.
Primarul Valentin Vieru a declarat că pentru acest an sunt programate mai puține evenimente și că vor fi cheltuiți cu 70% mai puțini bani ca în anii anteriori.
„Sumele cerute de artiști sunt foarte mari, depășesc orice măsură! E mult mai eficient să investești banii în obiective concrete, care rămân comunității, în loc să-i cheltuieșiti pe câteva zeci de minute de spectacol. Cu banii economisiți vom realiza parcarea din fața Școlii «George Enescu» și parcarea din spatele Trezoreriei Moinești” a precizat pentru Desteptarea.ro edilul.
Astfel, Zilele Moineștiului se vor desfășura în 2019 după următorul program:
Vineri 06 septembrie
- 09:00 - Turneu fotbal (Stadionul municipal) și Concursuri de basket (str. V. Alecsandri)
- 13:00 - Vernisajul expoziției de artă a taberei de pictură și sculptură „Artiștii plastici în Moinești” (Centrul Cultural Lira)
- 17:00 - Procesiunea religioasă „Calea sfinților” pe traseul Avion - str. T.Vladimirescu, sens giratoriu Select, Catedrala Sf. Nicolae
- 18:30 - Recital Asociația M.Y. Music Art (scena Parc Băi)
Sâmbătă 07 septembrie
- 09:00 - Parada Festivalului Moineșteanca (str. Tudor Vladimirescu)
- 09:30 - Concurs de șah (Liceul „Spiru Haret”)
- 10:00 - Concurs tenis de câmp (Școala „George Enescu”)
- 11:30 - Premierea cuplurilor care au împlinit 50, respectiv 60 de ani de căsătorie (Monument Parc Central)
- 11:30 - Premierea elevilor care au obținut nota 10 la Evaluarea Națională 2019 (Monument Parc Central)
- 14:00 - Concurs powerlifting (Liceul „Spiru Haret”)
- 20:00 - Gala laureaților Festivalului Moineșteanca. Recital Ștefan Deaconiță și Oltița Todârcă (scena Parc Băi)
Duminică 08 septembrie
- 09:30 - Competiție Tenis de masă (Școala Tristan Tzara)
- 10:00 - Concurs de cross (str. T.Vladimirescu - str. V.Alecsandri)
- 13:00 - Concurs Ciclism (Parc Băi)
- 18:00 - Recital „Ad Libitum Voices”, unul din primele grupuri de pop opera din România. În deschidere naista Benedicta Cadar (scena Parc Băi)
Moinesteanul.ro