Prin prezentul comunicat, Asociația Elevilor din Bacău (AEBC) dorește să atragă atenția societății civile, elevilor, părinților, ministerului și inspectoratelor școlare că în acest moment, în foarte multe unități de învățământ se încalcă legi și se produc abuzuri.

Reacția noastră vine în urma unei sesizări, la Liceul "Spiru Haret” din Moinești, unde reprezentanții elevilor au contestat modul în care uniforma școlară a fost implementată, cu încălcarea dispozițiilor Legii 35/2007 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar și faptul că le este încălcat dreptul la educație gratuită prin obligativitatea de a purta uniforma (care nu este acordată gratuit) pentru a putea intra în școală.

După această poziție exprimată în presă, directorul unității de învățământ le-a impus reprezentanților elevilor semnarea unui contract de confidențialitate prin care se obligă să nu divulge informații (în principal abuzuri) despre faptele întâmplate în școală, fără un acord al direcțiunii, pentru ca în cazul în care se refuză, directoarea să amenințe cu dizolvarea Consiliului Școlar al Elevilor (for reprezentantiv al elevilor, prezent în fiecare școală).

Această măsură abuzivă necesită intervenție imediată, încălcând dreptul la liberă exprimare, și astfel solicităm doamnei director demisia de onoare, dovedind că dumneaei conduce o școală fără să cunoască, să înțeleagă și să aplice principiile actului educațional, stipulate la art. 3 din Legea Educației Naționale.

În urma acestor semnalări, Asociația Elevilor din Bacău dorește să amintească faptul că elevii sunt principalii beneficiari ai sistemului de învățământ, iar reprezentanții elevilor trebuie respectați și trebuie lăsați să își îndeplinească misiunea. Asociația Elevilor din Bacău asigură Consiliul Național al Elevilor de susținerea necondiționată pe care o purtăm pentru reprezentanții Consiliului Elevilor, întrucât scopul nostru este comun: reprezentarea și apărarea drepturilor elevilor.

TPL_BACKTOTOP

Folosim cookie-urile pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe acest site. Folosiți butonul pentru a vă exprima acordul privind folosirea acestora.